
Ce este CBD de fapt?
Iarba “pisoilor”
Prima dată când am auzit de CBD mi se părea iarba fătălăilor.
Consideram că folosesc CBD persoanele care vor să fie cool pentru că se asociază cu fumatul, dar în același timp se feresc de ce înseamnă iarba.
Că e ilegală, că zice lumea că ești drogat, că pentru neexperimentați pare dificil de procurat, etc.
Pentru mine era iarba “pisoilor”.
I-am acordat puțină atenție și mi-am văzut de ale mele.
Rogan mi-a deschis ochii
Dar m-am înșelat… și m-am înșelat rău. Poate pentru că suntem în România, unde cultura psihoactivelor e încă tânără și nerafinată, needucată precum în alte țări.
Cum m-am trezit la realitate?
Evident, ca orice român, prin podcast-uri. Îl urmăream pe Joe Rogan și mi-a apărut un scurt din podcastul lui legat de CBD.
Eram deja de ceva timp pe YouTube, făceam un maraton, și i-am dat o șansă CBD-ului. Uite ce-am realizat.
Joe mănâncă rahat, CBD-ul e vrăjeală, eu am dreptate.
Glumesc 🙂
Dar asta a fost reacția mea după ce am văzut clipul. Cum adică CBD-ul e o substanță care ajută cu atacurile de panică, că te relaxează, că după o zi stresantă te calmează.
Că o poți folosi în timpul zilei fără să îți afecteze acțiunile (cea cu 0% THC). Mi se părea că se promite prea mult și reacția mea a fost cea de sus.
Realitatea s-a confirmat abia când am intrat prin comentarii. Acolo erau sute, mii de persoane care jurau că CBD-ul le-a făcut viața plăcută de trăit.
Aparent problemele cu anxietatea sunt comune. Unele persoane au atacuri de panică, anxietate crescută, stres peste măsură… și alte probleme cauzate de societatea actuală.
Acele persoane care au așa probleme și au consumat CBD zic chestii de genul:
Sunt luate din comentariile lui Joe și pe lângă astea 3 mai sunt alte 2,700.
Apoi dacă te uiți la orice clip pe YouTube găsești persoane care spun același lucru. Unii spun chiar că viața lor e genială după ce au renunțat la iarbă și au trecut pe CBD.
Iți zic asta pentru că după video-ul lui Joe am intrat într-un rabbit hole și m-am uitat la multe alte video-uri despre CBD.
Concluzia mea personală e următoarea:
“CBD-ul are doar efectele pozitive din iarbă”
M-am uitat la medici care explică CBD-ul, companii din afară care fac produse cu CBD, consumatori de CBD… și până acum senzorul meu intern de “vrăjeală” a stat inactiv.
Te încurajez și pe tine să faci asta.
Eu o să-ți spun în continuare ce am învățat eu despre CBD și de ce am pornit High-Up.
Uite conținutul:
- CBD Izolat;
- CBD Broad spectrum;
- Efectul de anturaj;
- Starea pe care ți-o dă CBD-ul;
- Ce găsești la noi;
Sunt 3 tipuri de produse cu CBD
Planta de cannabis, dintre care fac parte Marijuana și Cânepa, are vreo 140 de canabinoizi și terpene. Canabinoizii sunt substanțe precum CBG-ul, CBD-ul, THC-ul, etc. Din planta fizică canabinoizii reprezintă vreo 98-99%
Restul sunt terpenele care reprezintă în mare gustul și mirosul.
Efectul de anturaj
Când consumi plante de canabis clasice tu consumi toți canabinoizii și terpenele din ei, nu doar THC, CBG…
Ci pe toți 140+ de canabinoizi.
E important pentru că high-ul nu ți-l dă doar THC-ul. THC-ul e cannabinoidul principal, dar dacă bagi doar THC nu ai aceleași efecte.
Asta datorită efectului de anturaj. Gândește-te la un grup de 140 de persoane care se anturează și fac scandal- efectele sunt catastrofice în comparație cu forța unui singur individ (chiar dacă e 2 pe 2 și are 150 de kg).
Așa e și cu canabinoizii
CBD Izolat
Produsele cu CBD izolat au doar CBD în compoziție. În funcție de obiectivul produsului poate e bine sau nu.
Spre exemplu noi avem ulei CBD izolat pentru animale de companie. Asta e bine pentru că animalele au alt sistem endocanabinoid față de oameni și e bine să fie izolat.
Dar dacă tu vrei un puff cu CBD pentru relaxare e ideal să iei unul broad spectrum, ce e asta?
CBD broad spectrum
Produsele cu CBD broad spectrum conțin CBD, dar și alți canabinoizi și terpene.
În funcție de obiectivul produsului (relaxare, somn, antiinflamator… etc.) producătorii combină CBD și alți canabinoizi care obțin acel efect.
Nu toate produsele broad spectrum sunt aceleași. Spre exemplu noi avem ceaiuri cu diferite combinații de canabinoizi și terpene- pentru somn, relaxare, eliminarea stresului, focus.
Ele sunt broad spectrum, dar canabinoizii diferă.
Ce e important e că la noi (și în general cu alți producători) tot ce găsești pe site are 0% THC, deci nu îți dau efecte psihoactive.
Chiar dacă e broad spectrum n-are urme de THC sau alți canabinoizi ce induc efecte psihoactive.
CBD full spectrum
În teorie aici găsești toți canabinoizii, inclus THC și restul canabinoizilor care induc efecte psihoactive.
Probabil nu o să găsești în România produse full spectrum pentru că legea interzice orice produs CBD cu THC în el. Alte țări din Europa au o limită de la 0,2% THC până la 1%, dar la noi este interzis orice cu THC.
De asta ce găsești la noi cu full spectrum e cu semnul întrebării.
Pentru cine e CBD-ul?
Ai probleme de anxietate? Te stresează job-ul? Tot timpul ești într-o stare de agitație?
Pe scurt, vrei niște relaxare în zilele tale? Poate că CBD-ul este pentru tine, nu pot să fiu 100% sigur.
CBD-ul este antiinflamator, relaxant și o substanța care combate stresul, cam pentru asta este folosită. Chiar îți sugerez să arunci o privire peste comentariile pe care le-am citit și eu în diverse videoclipuri pe YouTube și formează-ți o opinie proprie.
Dacă te-ai hotărât și vrei ceva produse cu CBD noi avem doar cu 0% THC, deci 0 efecte psihoactive și poți să-ți continui activitățile zilnice fără stresul că ești “high”.
Cu toate că efectul de relaxare și detensionare pe care îl ai e tot o stare elevată pe care o ai, după cum au spus consumatorii.
Iată aici un link spre magazinul nostru unde ai ceaiuri, cafele, vape-uri, uleiuri și alte bunătăți cu CBD broad spectrum (în mare)